Friday, March 8, 2013

Cuvinte neasternute pe hartie

 


  Intotdeauna am avut convingerea ca viata este un caiet cu pagini nescrise. Primele pagini vor ramane albe pana la sfarsit. Incet-incet insa,odata cu trecerea timpului, incepem sa ne scriem povestea vietii. NOI, nu ceilalti. Noi suntem autorii propriei istorii. Noi stim cel mai bine cum sa tinem condeiul in mana si cum sa umplem colile albe care ne sunt asternute in fata. Din pacate, fiecare zi de care nu ne bucuram, va ramane o simpla foaie alba.
  Personajul principal in acest basm esti TU. Tot restul se invarte in jurul tau. In mainile tale sta puterea de a decide pe cine vei tine aproape si pe cine vei da uitarii. Nu uita insa, o poveste cu un singur personaj devine plictisitoare si trista la un moment dat. Asa ca inconjoara-te de persoane frumoase cu suflet mare si da sens acestei calatorii pe acest pamant. Planteaza flori si arbori pe drumul pe care ai ales sa mergi, ca in fiecare clipa sa te bucuri uitandu-te in jur.

  Am scris acest mic preambul pentru ca intalnesc prea multi oameni nefericiti si prea putini fericiti. Si cat de diferiti suntem cu totii! Ma refer aici la mine si la restul de 17 mii de cabin crew carora li s-a oferit aceeasi sansa ca si mie. Startul a fost acelasi insa parcursul si finish-ul va fi altul pentru fiecare dintre noi.
  Dubaiul este un loc in care ma simt bine, de care imi este dor atunci cand sunt plecata pentru mai mult timp. Nu este orasul ideal si nu ma vad locuind aici pentru totdeauna insa de timpul pe care il petrec aici, ma bucur la maximum. Jobul de cabin crew ( sau stewardesa pe romaneste ) nu este, cel putin pentru mine, un job pe care sa il fac mai mult de 3 ani (nu ma vad servind mancare si bautura alti 30 de ani de acum inainte ). Insa este un job care iti ofera un lucru extrem de pretios - CUNOASTEREA. Cunoasterea de culturi, de traditii, de experiente, de oameni, de valori. |Ai sansa sa te descoperi pe tine insuti in medii diferite, ipostaze diferite, in locuri diferite.

  Lucrand cu atatea caractere  in fiecare zi, mi-am dat seama ca ne suparam si ne amaram prea usor pentru lucruri insignifiante, precum o vorba aruncata la nervi, sau un gest facut fara ratiune. Uitam ce este cu adevarat important si ceea ce ne ajuta sa mergem mai departe. Sunt convinsa ca o actiune pozitiva nu are cum sa dea alt efect decat unul pozitiv.

  Adevarata fericire se ascunde printre lucrurile marunte. Bucura-te in fiecare dimineata cand vezi ca soarele straluceste pe cer. Este cel mai bun mod de a incepe o zi perfecta. Imbraca-te frumos, simte-te bine in pielea ta - da, este un cliseu dar nimic nu se compara cu acel dram de incredere pe ca il ai daca te iubesti pe tine. Nu uita cand pleci de acasa sa iti iei nu numai zambetul, ci si buna dispozitie cu tine. Crede-ma ca sunt contagioase! Razi cu pofta si bucura-te de momentele pe care le petreci cu prietenii. De multe ori, cele mai prostesti lucruri devin momente de nepretuit.

  Mi-ar placea sa cunosc numai oameni fericiti. Mi-ar placea sa vad oameni care zambesc, care rad, care transforma fiecare moment de banalitate in ceva special. Vreau sa vad oameni linistiti si impacati, oameni care sunt constienti ca de ei depinde fericirea, numai de ei si de nimeni altcineva.

Umple paginile vietii tale cu experiente care creeaza amintiri de neuitat, ganduri frumoase si persoane importante!