Daca in urma putin timp am fost
purtata de vanturile concediului in Bali, acum
am inceput cu forte proaspete calatoriile “in interes de serviciu”. Si iata-ma
ajunsa din nou pe meleagurile intinsei Asie, de data asta in cel mai mare oras
din Vietnam, Saigon.
Primul lucru pe
care il remarci atunci cand iesi din aeroport este puhoiul interminabil de
motociclete, motorete, motoscutere si mopede. Din cele 10 milioane de oameni,
mai mult de jumatate se foloseste de transportul pe doua roti pentru a se
deplasa dintr-o parte in alta a orasului. Dupa cum va puteti imagina, sa conduci
in nebunia asta de trafic, necesita, pe langa o atentie
distributiva iesita din comun, multa rabdare si perseverenta. Avand la dispozitie numai 24 de ore sa
explorez cat pot de mult acest loc in care nu ma gandeam ca voi ajunge vreodata,
am stabilit impreuna cu ceilalti colegi sa plecam intr-o excursie pe raul
Makong. Desi intotdeauna am sustinut ca dormitul este o pierdere de timp atunci
cand poti face orice altceva, trebuie sa recunosc ca trezitul la 6 dimineata ma
ingrozeste mereu. Dar cum “ziua buna de dimineata se cunoaste”, am plecat cu
noaptea-n cap sa petrecem urmatoarele ore in natura.
Raul Makong este
al 12-lea cel mai lung rau din lume si strabate tari precum Thailanda,
Cambodgia si Laos. Culoarea de cafea cu lapte a
apei m-a dus cu gandul la un rau de ciocolata, pe care plutea lenes si mica
noastra barca cu motor. Prima oprire a fost pe insula Unicornului, unde am fost
serviti de localnici cu un ceai specific vietnamez -polen, miere proaspata,
laptisor de matca si lamai verzi. Probabil ca ceaiul a avut scopul de a-mi incalzi sangele ( la propriu ) pentru ceea ce
urma sa traiesc. Nu am spus multora insa, daca exista ceva de care imi este
frica in aceasta viata, acel “ceva” se numeste sarpe. Si il vad pe acest mic
baietel venind spre mine cu un sarpe aproape cat el de mare. Dupa cum ma
asteptam, colegii mei au fost fascinati de creatura cu sange rece si au fost
tare bucurosi sa se pozeze cu ea. Ramasa ultima la rand si cum toti ceilalti
imi aruncau priviri doar ca sa-si confirme parerile ca sunt prea fricoasa
pentru a pune mana pe asa ceva, mi-am luat inima in dinti si mi-am incolacit
sarpele in jurul umerilor. Am stat la pozat, m-am prefacut ca sunt fericita si
am dat inapoi “oratania” cat de repede am putut. Din pacate insa, experientele
noi pe care trebuia sa le traiesc, nu s-au oprit aici. Ghidul ne-a pus pe masa
un borcan mare plin cu un lichid in care plutea un furtun . Bineinteles ca, de
fapt furtunul nu era furtun, ci o ditamai cobra ( moarta, intradevar ) insa
pentru mine la fel de scarboasa si infricosatoare. Momentul degustarii vinului
de cobra a fost la fel de greu ca sic el cu sarpele. M-am conformat intr-un
final si am baut un paharel din borcan. Are acelasi gust ca tuica romaneasca,
insa nu este la fel de aromat si puternic.
A fost bine
totusi ca dansurile si cantecele traditionale ce au urmat, mi-au mai luat putin
gandul de la oribilele senzatii pe care le-am trait atingand serpi vii sau
gustand din cei morti.
Plimbarea cu o
ingusta barcuta pe un mic canal al raului a fost momentul de care m-am bucurat
cel mai mult. Imi cumparasem déjà faimoasa palarie-palnie pe care toate
vietnamezele o poarta, asa ca eram in ton cu traditia locala si gata de
aventura. O femeie cu brate puternice ne-a purtat pe apa timp de 15 minute,
dand cu spor la o singura vasla. A fost o reala placere sa fiu inconjurata de o
vegetatie atat de bogata, de frunze mari si
late, de stufaris, palmieri, copaci cu nuci de cocos si cateva case din
chirpici. Aici, timpul parca s-a oprit in loc; secolul vitezei a ramas undeva
departe, in celalalt capat al lumii; localnicii dorm in hamace si unii dintre
ei inca mai citesc la lumina lumanarii. Cu toate ca duc o viata atat de simpla,
acesti oameni sunt mereu cu zambetul pe buze si se bucura din suflet atunci
cand turistii le trec pragul. Am “ancorat” mai apoi pe insula Pheonix, a carei
locuitori sunt adeptii religiei nucii de cocos. Pentru calugarii de aici, nuca
de cocos si laptele de cocos sunt singurele alimente pe care au voie sa le
consume. Noi insa, am avut parte de o masa copioasa plina de peste proaspat,
orez si legume, toate gatite intr-un mic local in mijlocul junglei.
Finalul
aventurii noastre pe apele ciocolatii ale Makongului a fost “stropit” de o
adevarata ploaie tropicala care ne-a udat din cap pana in picioare. Muzica
traditionala si culorile intunecate ale cerului mi-au dat o stare de somnolenta
si de dulce visare, facand drumul inapoi
spre hotel, mai scurt si mai placut.
Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!
Pentru poze, click aici
