Moscova / Moscow

                                                  

 Ma asteptam ca drumul pana in capitala sovietica sa fie unul mult mai dificil, avand in vedere ca vodka pentru rusi este ca apa pentru europeni. Nu am crezut ca si noi, femeile, putem duce atat de mult cand vine vorba de alcool. Ma uitam cu un fel de mandrie si stima la blondanacele cu ochi albastri cum beau ele cot la cot cu barbatii lor fara sa se observe nicio schimbare in comportament.

   Moscova este un oras mare. Si cand zic mare ma refer la faptul ca este al 5 lea oras ca si marime din lume - peste 11 milioane de locuitori. Blocuri mari si gri m-au intampinat imediat ce am iesit din aeroport. Daca nu stiam ca aterizasem in Rusia, puteam sa bag mana in foc ca ajunsesem in Romania. Multe masini, mult trafic si o calatorie de 2 ore pana sa ajungem la hotel. Nu ne-a trebuit mai mult de jumatate de ora sa ne schimbam in haine "civile", sa insfacam o mapa de la receptie si sa pornim spre cel mai important obiectiv turistic al orasului -Kremlinul. Mie imi place mult sa ma folosesc de mijloacele de transport in comun in diferitele orase in care poposesc. Spun multe despre tara, despre localnici, despre cultura. Asa ca nu mi-a fost greu sa imi conving colegii sa ne urcam in metroul cu directia Piata Rosie. Vointa era, insa pe langa asta, era si problema ca niciun indicator nu era scris cu litere grecesti. Si pe langa vointa si problema cu literele grecesti, a mai aparut si problema cu limba engleza. Inafara de noi, cei 5 turisti nedumeriti, nu mai era nimeni care sa vorbeasca limba lui Shakespeare.

    Metroul din Moscova este unul dintre cele mai impresionante metrouri din lume. A fost deschis in 1935 si facea legatura intre 13 statii pe o distanta pe 11 kilometri. In prezent, opereaza pe  rute de peste 300km si 188 de statii. Construite in vremea lui Stalin, statiile de metrou pot fi considerate un palat subteran. Marmura alba, candelabre imense de cristal, picturi , mozaicuri, statui de bronz - pe toate acestea le poti admira cu o singura calatorie cu metroul. 

Dupa multe incercari nereusite, am dat peste o domnisoara ochioasa care ne-a indrumat spre lumina ( la propriu ) si ne-a indicat drumul spre obiectivul nostru. 

   Primul lucru pe care iti vine sa il spui cand vezi Piata Rosie este "wow". Poti afirma cu siguranta ca este locul contrastelor - zidurile impunatoare si austere ale Parlamentului Sovietic pe o latura, turlele colorate ca de turta dulce ale catedralei Kazan si Sf. Basil pe celelalte. Pe vremuri, piata era principalul centru de comert al Moscovei. In prezent insa, aici se desfasoara concerte, parade, prezentari de moda si alte evenimente destinate publicului larg. Ghinionul nostru a fost ca piata sa fie inchisa in ziua in care am ajuns acolo din cauza unui concert. Un motiv in plus pentru mine sa revin :). Nu se putea sa ajungem in patria vodkai si sa nu ne asezam la o terasa pentru a savura un paharel de bautura. Nu am avut niciodata o prietenie stransa cu shoturile, insa modul in care acestea ne-au fost aduse la masa m-au convins si pe mine sa incerc unul. O bruneta inalta, pantalonasi scurti din piele, un top si mai scurt din acelasi material, foarte generoasa si cu inima mare, cizme negre cu toc si o curea in jurul taliei de viespe, plina cu paharele de vodka. Colegii mei nu-si puteau lua ochii de la rusoaica focoasa imbracata in piele. Tare fericiti au fost mititeii, ca au avut sansa sa plateasca triplu pentru un shot de vodka.

Moscova este unul dintre cele mai verzi orase ale lumii, avand peste 100 de parcuri. Nu exista un mod mai bun de a descoperi natura decat o plimbare pe raul Moskva. Plimbarea este hop on-hop off si merita toti banutii. Desi era 10 dimineata, rusnacii erau companionii nostri pe vaporas, cu alunele si berea in mana. Si atunci m-am gandit la tata...ce mult i-ar fi placut si lui sa se imprieteneasca cu ei. :)

Ca de obicei, timpul a fost prea scurt pentru a putea explora asa cum trebuie intinsa capitala rusa. Desi eram hotarata sa ma intorc in viitorul apropiat, pe zborul de intors m-a luat de-o parte o rusoaica cu un lant gros de aur la gat si mi-a spus: " stii ca Moscova e orasul cu cei mai multi milionari ai lumii...ai duce-o tare bine daca te-ai obisnui cu frigul si cu paharelul de vodka dis-de-dimineata ". Nu stiam daca sa rad sau sa fiu serioasa, asa ca i-am multumit pentru sfat si m-am intors la chelnerit.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin.

Pentru poze, click aici

I was expecting the flight to the Soviet capital to be more difficult due to the fact that the Russians drink vodka like the Europeans drink water. I didn't believe that us, women can take so much when it comes to alcohol. I looked at the blue-eyed girls how they were drinking as much as their men did, without any signs of changes in their behaviour. I was proud of them.

   Moscow is a big city. And when I say big I mean that it is the 5th largest city in the world - over 11 million inhabitants. Large grey blocks were greeting us as soon as we left the airport. If I wouldn't have known that I had landed in Russia , I could swear that I had arrived in Romania . A lot of cars, a lot of traffic and a 2 hours journey to get to the hotel . Wedidn't need  more than half an hour to change to "normal"  clothes, grab a map from reception and go to the most important tourist attraction of the city - the Kremlin. I like a lot to use  public transportation in the cities that I visit . It says a lot about the country, about the people, about their culture . So it was not hard to convince my colleagues to get on the metro towards Red Square . We had Will   but besides that , we had the problem that no indicator was written with Greek letters . And besides the will and the problem with the Greek letters , the second problem appeared - English. Besides us, the 5 puzzled tourists , there was no one to speak Shakespeares' language .

  Moscows' Metro is one of the most impressive metros in the world. It was opened in 1935 and it used to connect 13 stations on a 11 km distance . Currently, it is operating on over 300km routes linking 188 stations . Built by Stalin, the subway stations may be considered an underground palace . White marble , huge crystal chandeliers , paintings , mosaics, bronze statues - all these you can admire on one Metro ride.
After several unsuccessful attempts , I came across a lady who guided us towards the light (literally) and pointed us the way to Kremlin.

    The first thing that comes on your mind when you see the Red Square is "wow" . You can definitely say that this is the place of contrasts - the imposing and austere walls of the Soviet Parliament on one side , the colored gingerbread  spiers of St. Basil's Cathedral and Kazans; Basilica on the other. In the old days , the square was the main trading center of Moscow . Currently, concerts , parades , fashion shows and other events for the general public are held in this spot . Unfortunatelly, the square was closed the day we got there due to a concert. Bu it's fine.. One more reason for me to come back :) . We couldn't have arrived in the land of vodka without having a drink at one local pub.

I never had a close friendship with shots , but the way they were brought to our table  has convinced me to try one . A tall long-leg brunette , short leather pants, mini leather top  with a  very generous cleavage , high-heeled black boots and a belt full of shot glasses around the waist . My colleagues could not take their eyes of the Russian leathered girl . The poor babies were extremely happy to have the chance to pay triple for a shot of vodka .

Moscow is one of the greenest cities in the world , with over 100 parks. There is no better way to discover nature than to take a ride on the river Moskva . It is a hop-on hop-off boate and it's worth all the money . Although it was 10 am , the russians, our companions on the boat were having a great time eating peanuts and drinking beer. And then I thought about my dad ... how much he would have enjoyed making friends with the locals on that day :)

 
As usual, the time was too short to explore the Russian capital as I should have . Although I was determined to get back in the near future , on the flight back a Russian woman with a thick gold chain around the neck came to me and told me friendly: "You know that Moscow is the city with the most millionaires in the world. .. you would live like a queen if you get used to the cold and to the glass of vodka early in the morning . " I did not know whether to laugh or to be serious , so I thanked her for the advice and I returned to my poor status.
Until next time, have a clear sky.

For pictures, click here.

3.381de kilometri mai departe de casa

                                                

Nu am postat nimic despre indragitul meu Dubai. Sunt norocoasa si fericita in acelasi timp sa pot numi un oras atat de diferit de locul in care am crescut ( Bucuresti ) noul meu camin.

  Desi am plecat din Romania cu multe prejudecati la adresa lumii arabe si cu o oarecare urma de teama in legatura cu ceea ce ma astepta acolo, nu mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu luxul, bogatia si viata glamorous care m-au primit cu bratele deschise. Pentru mine Dubaiul nu mai este doar o destinatie turistica foarte apreciata, ci reprezinta noua mea casa. Bineinteles, mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu noile reguli care sunt totusi foarte diferite de cele din Bucuresti. De exemplu, prima mea calatorie cu “metroul-fantoma” spre Dubai Mall( il numesc asa pentru ca merge singur – nu exista vatman, totul este automat ) m-a costat 120 de dirhami ( echivalentul a 120 ron ) pentru simplul motiv ca mestecam guma. Din pacate sau din fericire, aici nu poti negocia cu autoritatile – ai gresit, ai platit! Supararea insa a fost pe jumatate uitata cand am realizat ca ma aflu intr-un vagon special destinat femeilor celelalte fiind intesate de indieni si pakistanezi, ochi mari si mustacioare negre.

 

 Bineinteles, nu toata lumea foloseste mijloacele de transport in comun. Taxiurile sunt destul de accesibile ca si pret insa lumea buna nu umbla decat cu masinile personale. Nu ma mai impresioneaza catusi de putin sa vad 5 “bucati” Lamborghini de culori diferite parcate unul langul altul. Ba chiar m-am intalnit si cu Batman intr-o zi, care isi parcase Batmobilul exact in fata mall-ului.

Intodeauna am apreciat eleganta, frumusetea si bunul-gust iar araboaicele reprezinta un model demn de urmat. Desi majoritatea imbraca rochia lor  neagra traditionala-abaya, bijuteriile si machiajul dezvaluie bunastarea si avutia. Am fost foarte mirata sa vad ca multe dintre ele se plimba cu taxiul de mall. Da, ati citit bine – taxiul de mall exista si este o masinuta simpatica si destul de incapatoare ( poate transporta pana la 6 persoane ) care te duce de la un magazin la altul si iti ofera o plimbare relaxanta in cazul in care pungile de cumparaturi atarna prea greu.

 

  Mereu am fost o persoana plina de energie si dornica sa experimentez cat mai multe lucruri. Asadar, imi place sa cred ca de cand am ajuns in Emiratele Arabe, retraiesc perioada din facultate – multe petreceri, multe nopti pierdute prin cluburi, multa distractie. Unul dintre locurile mele preferate este cu siguranta Souk Madinat. Acesta constructie in forma de cetate, m-a facut sa si plang in serile in care am platit 500 de ron pentru o simpla cina la unul dintre restaurantele exclusiviste, dar mi-a si indulcit zilele in care mi-a fost pofta sa mananc o prajitura de la Cinnabonn sau sa beau un pahar de vin.

   Desi este greu de crezut, viata de noapte din Dubai se aseamana destul de mult cu ceea ce avem noi in Bucuresti. Si aici exista cluburile de fite - Cavalli, Armani sau Buddhabar  sunt doar cateva dintre localurile in care rusoaicele, in cautare de dragoste la nivel inalt vin sa-si etaleze rochitele scurte si implanturile noi achizitionate.

After-partyurile sunt un must pentru cei cu foarte mult bani. Inainte sa iau parte la aceste extravagante, am putut doar sa-mi imaginez ce inseamna sa fii cu adevarat bogat. Ultima mea experienta de genul asta a inceput cu o cina la un luxos restaurant chinezesc si a continuat cu un inedit concert Nelly (care a cantat exact la masa noastra ). Nu mai putin de patru sticle de Moet & Chandon a cate 1,2 L fiecare s-au baut in mai putin de o ora.

Bodyguarzi, servitori, femei frumoase, vedete – daca nu simteam ritmul muzicii vibrandu-mi atat de puternic in urechi, credeam cu siguranta ca visez. Cireasa de pe tort a fost insa petrecerea de dupa – o petrecere pe un yaht cat o casa cu doua etaje, cu un interior de palat – zeci de aranjamente florale, tavan poleit cu aur, scari interioare, 12 dormitoare, ring de dans, DJ si bineinteles o atmosfera de zile mari. Rasaritul de soare m-a prins pe puntea acestui superb vapor, avand faimosul  Burj al Arab in fata ochilor.

 

Aici, fiecare zi este o noua zi ( cu soare ) in adevaratul sens al cuvantului.

  Pana data viitoate, sa aveti un cer senin!

Pentru poze, click aici

Aventuri in Vietnam

Daca in urma putin timp am fost purtata de vanturile concediului in Bali, acum am inceput cu forte proaspete calatoriile “in interes de serviciu”. Si iata-ma ajunsa din nou pe meleagurile intinsei Asie, de data asta in cel mai mare oras din Vietnam, Saigon.

Primul lucru pe care il remarci atunci cand iesi din aeroport este puhoiul interminabil de motociclete, motorete, motoscutere si mopede. Din cele 10 milioane de oameni, mai mult de jumatate se foloseste de transportul pe doua roti pentru a se deplasa dintr-o parte in alta a orasului. Dupa cum va puteti imagina, sa conduci in nebunia asta de  trafic, necesita, pe langa o atentie distributiva iesita din comun, multa rabdare si perseverenta.  Avand la dispozitie numai 24 de ore sa explorez cat pot de mult acest loc in care nu ma gandeam ca voi ajunge vreodata, am stabilit impreuna cu ceilalti colegi sa plecam intr-o excursie pe raul Makong. Desi intotdeauna am sustinut ca dormitul este o pierdere de timp atunci cand poti face orice altceva, trebuie sa recunosc ca trezitul la 6 dimineata ma ingrozeste mereu. Dar cum “ziua buna de dimineata se cunoaste”, am plecat cu noaptea-n cap sa petrecem urmatoarele ore in natura.

Raul Makong este al 12-lea cel mai lung rau din lume si strabate tari precum Thailanda, Cambodgia si Laos. Culoarea de cafea cu lapte a apei m-a dus cu gandul la un rau de ciocolata, pe care plutea lenes si mica noastra barca cu motor. Prima oprire a fost pe insula Unicornului, unde am fost serviti de localnici cu un ceai specific vietnamez -polen, miere proaspata, laptisor de matca si lamai verzi. Probabil ca ceaiul a avut scopul de a-mi  incalzi sangele ( la propriu ) pentru ceea ce urma sa traiesc. Nu am spus multora insa, daca exista ceva de care imi este frica in aceasta viata, acel “ceva” se numeste sarpe. Si il vad pe acest mic baietel venind spre mine cu un sarpe aproape cat el de mare. Dupa cum ma asteptam, colegii mei au fost fascinati de creatura cu sange rece si au fost tare bucurosi sa se pozeze cu ea. Ramasa ultima la rand si cum toti ceilalti imi aruncau priviri doar ca sa-si confirme parerile ca sunt prea fricoasa pentru a pune mana pe asa ceva, mi-am luat inima in dinti si mi-am incolacit sarpele in jurul umerilor. Am stat la pozat, m-am prefacut ca sunt fericita si am dat inapoi “oratania” cat de repede am putut. Din pacate insa, experientele noi pe care trebuia sa le traiesc, nu s-au oprit aici. Ghidul ne-a pus pe masa un borcan mare plin cu un lichid in care plutea un furtun . Bineinteles ca, de fapt furtunul nu era furtun, ci o ditamai cobra ( moarta, intradevar ) insa pentru mine la fel de scarboasa si infricosatoare. Momentul degustarii vinului de cobra a fost la fel de greu ca sic el cu sarpele. M-am conformat intr-un final si am baut un paharel din borcan. Are acelasi gust ca tuica romaneasca, insa nu este la fel de aromat si puternic.

A fost bine totusi ca dansurile si cantecele traditionale ce au urmat, mi-au mai luat putin gandul de la oribilele senzatii pe care le-am trait atingand serpi vii sau gustand din cei morti.

Plimbarea cu o ingusta barcuta pe un mic canal al raului a fost momentul de care m-am bucurat cel mai mult. Imi cumparasem déjà faimoasa palarie-palnie pe care toate vietnamezele o poarta, asa ca eram in ton cu traditia locala si gata de aventura. O femeie cu brate puternice ne-a purtat pe apa timp de 15 minute, dand cu spor la o singura vasla. A fost o reala placere sa fiu inconjurata de o vegetatie atat de bogata, de frunze mari si late, de stufaris, palmieri, copaci cu nuci de cocos si cateva case din chirpici. Aici, timpul parca s-a oprit in loc; secolul vitezei a ramas undeva departe, in celalalt capat al lumii; localnicii dorm in hamace si unii dintre ei inca mai citesc la lumina lumanarii. Cu toate ca duc o viata atat de simpla, acesti oameni sunt mereu cu zambetul pe buze si se bucura din suflet atunci cand turistii le trec pragul. Am “ancorat” mai apoi pe insula Pheonix, a carei locuitori sunt adeptii religiei nucii de cocos. Pentru calugarii de aici, nuca de cocos si laptele de cocos sunt singurele alimente pe care au voie sa le consume. Noi insa, am avut parte de o masa copioasa plina de peste proaspat, orez si legume, toate gatite intr-un mic local in mijlocul junglei.

Finalul aventurii noastre pe apele ciocolatii ale Makongului a fost “stropit” de o adevarata ploaie tropicala care ne-a udat din cap pana in picioare. Muzica traditionala si culorile intunecate ale cerului mi-au dat o stare de somnolenta si de dulce visare, facand  drumul inapoi spre hotel, mai scurt si mai placut.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!

Pentru poze, click aici

Indragostita in Bali

                                                 

Pentru ca sunt inca o tanara visatoare in cautarea marii iubiri, pentru ca inca cred in povestile de dragoste cu happy-end si mai ales pentru ca am citit acum ceva timp cartea “Eat, Pray, Love”, am tinut mortis sa ma pun un pic in locul lui Elizabeth Gilbert ( personajul principal al romanului) si sa cred ca barbatul viselor mele ma asteapta sa-l gasesc undeva, pe o plaja retrasa din Bali.

Cu o asemenea misiune, nu mi-a fost greu sa conving doua prietene dragi sa mi se alature, asa ca mi-am luat bagajul si am plecat spre coastele insorite ale Asiei. Costumul de baie, papucii de plaja si palariuta de soare au fost primele lucruri pe care le-am luat cu mine in acest concediu minunat. Imi si imaginam o scena ca de film – noi, cele trei prietene bune, stand pe o plaja cu nisip alb si savurand cocktailuri servite de ospatari  sexy.  Am inchiriat o vila cu piscina privata pentru 6 nopti de neuitat, intr- una dintre cele mai populare statiuni, Seminyak.

Sute de magazinase cu suveniruri, haine si bijuterii impanzeau centrul localitatii si ne furau privirile de fiecare data in drumul nostru spre ocean. Plaje late cu nisip fin, baruri cu muzica traditionala, valuri, surferi, cupluri de indragostiti, si noi trei printre toate acestea.

Primul lucru de bifat de pe lista noastra “must do” a fost surfingul; asa ca am angajat doi  instructori sa ne initieze in tainele acestui sport. Desi pare destul de usor, nu este deloc asa (mai ales atunci cand cei care incearca sa te invete sa-ti tii echilibrul pe placa de surf sunt doi australieni cu ochi albastri ca cerul si corp de model ). Dupa cele doua ore de tentative ( mai multe nereusite decat reusite ), genunchii zgariati si rasuflarea taiata, pot indrazni sa spun ca ma incadrez in grupa ‘incepatorilor” si sa sper ca data viitoare va fi mai bine.

O plimbare pe faleza este modul ideal de a petrece o dupa-masa frumoasa si relaxanta. Restaurantele cu fructe de mare sunt cele mai cautate, insa gama de mancaruri este destul de variata. Spre deosebire de Europa, unde tot ce provine din mare este foarte scump, in Bali poti savura o masa copioasa cu doar 10 euro. Crabi, homari, caracatita, scoici si creveti sunt doar cateva dintre bunataturile pe care le-am gustat aproape in fiecare seara.    Bineinteles ca noptile nu se puteau incheia altundeva decat in faimoasa Kuta, statiunea care nu doarme niciodata. Mereu imbracate frumos si pe niste tocuri mai mari decat paharele de sampanie din care bausem ceva mai devreme, am plecat sa exploram  multele cluburi din zona. Muzica de toate genurile a atras tot felul de oameni – de la batranei de peste 60 de ani care cautau compania tinerelor balineze care le puteau fi nepoate, la musulmani putin jenati de destrabalarea din local insa nu atat de tare incat sa paraseasca incinta si terminand cu travestiti cu fuste scurte si bluze decoltate. Mi-a fost clar dupa prima seara ca, barbatul pe care il cautam eu cu atata ardoare nu era nici pe departe in localurile de acest gen.

  Asa ca in zilele urmatoare am plecat sa exploram insula. Cea mai buna varianta de transport este sa inchiriezi o masina cu sofer.  Norocul nostru a fost sa-l gasim pe Ardi, un balinez cu o mustacioara simpatica, care ne-a plimbat timp de doua zile prin toate colturile insulei. In afara de faptul ca mergea foarte incet (daca ma chinuiam putin, il depaseam alergand) si claxona mult prea des, ne-a aratat niste locuri minunate. Daca ajungeti vreodata in Bali, sa va faceti timp pentru a vizita templul de pe apa, Tahan Lot. Este un loc impresionant care va va placea cu siguranta - o simbioza intre credinta, natura si paradis.

   Nu am uitat nici o clipa ca motivul principal pentru care am venit in Bali a fost sa-mi gasesc marea dragoste.  Si daca Elizabeth Gilbert s-a indragostit pe romantica si ascunsa plaja Padang Padang, am hotarat sa-mi incerc si eu norocul in acelasi loc.

 Din pacate insa, nu am gasit nimic din ceea ce cautam –  iubirea fugise de mine, speriata probabil de puhoiul de turisti care invadase plaja inca de la primele ore ale diminetii; linistea se pierduse si ea printre zecile de limbi si dialecte diferite;  si eu am ramas doar cu ideea ca acea fata din poveste a fost intr-adevar tare norocoasa.

  

Daca scenariul de dragoste nu ne-a iesit ca in roman, am pornit si noi, cum cerea traditia locala, in cautarea unui vraci care sa ne poata vindeca sufletele. In cultura balineza, magia are un loc foarte important in viata tuturor. Fiecare persoana poarta cel putin un inel cu o piatra sfintita, inel ce, cred ei, ii apara de magia neagra.

Si uite-asa am ajuns intr-un mic satulet pe malul oceanului unde, se presupunea ca locuieste acest vindicator faimos. Taximetristul care ne-a adus in acest loc ne-a spus ca el vine aici de fiecare data cand copiii i se imbolnavesc sau cand are o mare cumpana in viata. Nu se plateste o taxa pe “consultatie” insa o contributie din partea celui care are nevoie de ajutor este intotdeauna binevenita. Vraciul era un barbat tanar, imbracat in niste pantaloni albi de in si avea pe cap un turban de aceeasi culoare. Nu intelegea engleza, asa ca soferul nostru a fost si traducator. Bineinteles, dupa cum ma asteptam, sursa tuturor problemelor a fost magia neagra. Nu a durat mult pana sa am convingerea ca am batut atata drum degeaba. Asa ca i-am lasat niste banuti si cateva bomboane si nu am facut altceva decat sa plec la fel de nelinistita precum am venit.

Poate ca nu mi-am gasit marea dragoste in aceasta frumoasa excursie in Bali desi asa speram, insa incep sa ma gandesc ca trebuie sa crezi cu tarie ca ceva se va schimba in bine, pentru a se schimba cu adevarat.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!

 Pentru poze, click aici

Cape Town

Da..asa este, ma fac vinovata de neglijenta, uitare si poate nepasare. Mi-am abandonat blogul pentru o perioada mult prea mare de timp. Motive si scuze gasesc o groaza- am fost in concediu, am fost acasa, am zburat...si mai pregatesc o surpriza la care lucrez destul de mult si imi cam ocupa tot timpul pe care il pot dedica scriiturii. In curand veti afla despre ce este vorba.

Am zburat luna aceasta, pentru a doua oara in Cape Town, capitala Africii de Sud. Oamenii sunt absolut minunati, atat de prietenosi, zambareti si relaxati. Desi zborul dureaza mai mult de 9 ore, este o advarat placere sa poti interactiona cu astfel de persoane. Asadar, Cape Town ma astepta cu o zi superba; 23 de grade si, bineinteles, prietenul meu cel mai bun stralucea pe cer. Desi oboseala incepea sa ma "inghita" cat de cat, mi-am adunat puterile si am zis ca nu ma dau batuta. Seara era abia la inceput si se anunta o cina speciala pe malul oceanului.

Impreuna cu alti 5 colegi ( bineinteles, colegi din toate colturile lumii - Brazilia, Liban, Franta, Tunisia ) si capitanul ( originar din Trinidad and Tobago ) am luat microbuzul din fata hotelului si ne-am proptit la o masa cu vedere la apa. Era destul de multa lume pe promenada insa am avut noroc si am gasit o masa la un Steak House. In acea seara am experimentat doua noi delicatese culinare -  carne de strut la gratar cu legume si carne de zebra. Mi-a fost prea mila de bietul animal ( ma refer la dungata in doua culori ) sa il comand eu ca si cina insa, nu m-am putut abtine si am luat o imbucatura din farfuria capitanului. Trebuie sa marturisesc ca a fost cea mai frageda carne pe am am gustat-o in viatat mea. Cine a rostit pentru prima oara zicala " moale de ti se topeste in gura", cu siguranta s-a intamplat dupa ce a gutat carne de zebra. Doua sticle de vin rosu au intrat perfect dupa aceasta masa absolut delicioasa. Obositi dupa zbor si cu burta plina, ne-am retras fiecare in camera lui, stabilind ca, a doua zi, vom face o excursie pana la Capul Bunei Sperante ( cel mai sudic punct al continentului African).

Alarma ceasului la ora 07:20 a sunat ca un al 3-lea razboi mondial pentru mine. Pierduta in vise si in somnul dulce pe care il am aproape in fiecare seara, recunosc ca mi-a fost extrem de greu sa ma mobilizez si sa fiu punctuala la 8 fix in holul hotelului. Am reusit si performanta asta ( desi in Dubai este foarte greu sa fi punctual; toata lumea intarzie!! ) si uite-asa am plecat cu o masina a hotelului spre locurile pe care ni le propusesem sa le vizitam. Bineinteles ca, in drum am vazut o crama cu vin si nu s-a putut sa nu oprim. Priveliste de poveste - araci cu vita de vie, un butoi mare de vin, frunze ingalbenite de toamna si primele raze ale diminetii. Era un peisaj de film. Pe langa pozele facute, nu am plecat cu mana goala - 4 sticle de vin sud-african aveau sa ma insoteasca inapoi in Dubai.

Si pentru ca era dimineata, prea dimineata sa fi mancat micul-dejun, am oprit intr-un satulet, la o cafenea traditionala sa luam ceva de mancare. Mirosul cafelei proaspat rajnite si a baghetei cu mozarella si sunca ne-a incantat simtul olfactiv si ne-a dat trezirea in adevaratul sens al cuvanului. Dupa mai bine de jumatate de ora si niste peisaje de nedescris, am ajuns la Parcul Natural "Cape of good hope" . Aflat pe malul oceanului Atlantic, " Cape of good hope" este o rezervatie naturala intinsa, unde turistii pot admira atat interesantul peisaj cat si o diversitate de animale - babuini, antilope, broaste-testoase. Pentru a ajunge in cel mai inalt punct al parcului si pentru a avea o panorama de exceptie, trebuie sa urci cu un funicular. Va spun sincer ca merita toti banii. Relieful stancos, valurile spumegande ale oceanului, si culoarea albastru-turcoaz a apei iti da senzatia ca ai in fata ochilor un peisaj pictat. Din pacate nu am avut timp sa stam si sa admiram pe cat am fi vrut splendoarea naturii pentru ca a trebuit sa plecam mai departe, spre plaja pinguinilor.

Nu am vazut niciodata un pinguin altundeva decat la gradina zoologica. Locul in care ne-am oprit semana cu plaja din filmul "Happy feet" - multi pinguini, nisip fin, stanci...singurul lucru care le mai lipsea era o placa de surf. :) Trebuie sa spun ca sunt cele mai dulci creaturi. Se misca atat de simpatic si iti dau impresia ca sunt niste popice care umbla singure. Nu stiu de ce aveam eu impresia ca pinguinii "locuiesc" numai in tarile foarte friguroase. M-am inselat amarnic - pinguinii stateau la soare mai ceva ca pisicile. 

Pentru ca tot ce este frumos se termina repede, si cele 7 ore pe care le aveam la dispozitie s-au scurs pe nesimtite. Ma bucur insa ca am avut sansa sa pot admira macar putin din ceea ce Africa de Sud poate oferi si mi-am promis mie ca una dintre vacantele pe care le voi face, o voi dedicat acestui oras minunat, si nu numai.

Pentru poze, click aici.