Varsovia

  

 De aproape o luna de zile sunt in rezerva. Aceasta "minune" de luna exista in viata unui cabin crew cam o data la 6 luni. Si poate fi o luna minunata sau o luna groaznica. Ce se intampla in luna de rezerva? Nici noi nu stim. Practic, suntem la dispozitia companiei - nu avem program, nu avem zile libere, nu avem mai nimic. Doar sarcina de a verifica rosterul dupa ora 6 seara sa vedem ce ne rezerva ziua de maine.

   Bineinteles ca nimanui nu-i place sa nu poata planifica nimic timp de o luna si sa nu aiba habar daca maine se va trezi in Africa sau va face un turn-around de India. Mai ales cand  prietenii se gandesc sa plece la Petra, in Iordania in cele cateva zile libere! 

Acum 2 zile am fost trimisa la Varsovia, oras pe care de abia asteptam sa-l descopar. In cei aproape 2 ani si jumatate nu am avut ocazia sa poposesc pe meleagurile poloneze asa ca n-a mai contat telefonul primit de la crew control la ora 3 dimineata sa ma anunte ca in 2 ore plec la Varsovia. De o luna lucrez in Business Class si este un RAI. In sfarsit am pasageri civilizati, care stiu sa spuna multumesc, ba chiar sa-ti ofere si un zambet. 

Desi zborul a fost foarte busy, am ajuns in insorita capitala entuziasmata si plina de energie. Am fost cazati la Sheraton, hotel aflat la doar 20 de minute de centrul orasului. Blugii i-am tras pe mine intr-o secunda, ochelarii de soare si camera au intrat in geanta cat ai zice "peste" iar pe bunadispozitie nu a trebuit sa o caut pentru ca ma insoteste intotdeauna. Prima impresie a fost ca orasul seamana foarte mult cu Sibiul - acelasi stil de case, aceleasi terase fumoase pe marginea strazii, ba chiar si oamenii mi s-a parut ca seamana cu romanii. Cladiri comuniste si vechi, ingrijite intr-adevar, parcuri, natura, primavara...m-au facut sa ma simt ca acasa. Era o zi de sambata, astfel incat strazile principale erau batute la pas de mii de oameni. 

 Palatul regal dateaza de prin anii 1400 si a fost locuinta monarhilor polonezi timp de sute de ani. Piata castelului era plina de copii fericiti, baloane multicolore si parinti iubitori. Ziua de 1 iunie era celebrata in adevaratul sens al cuvantului. Desi anii au trecut pe nesimtite, simt ca inca imi traiesc copilaria. Drept pentru care mi-am cumparat o ditamai inghetata la dozator. Nu stiu cati dintre voi aveau bucuria de a linge pe vremuri inghetata la dozator in cornet. Doamne cat de buna era!

Vechiul oras, distrus in intregime pe vremea nazistilor a fost insa reconstruit si te poarta inapoi in timp pe vremea burgheziei poloneze. Palatele in stil baroc, numeroasele biserici ascunse pe aleile inguste si pietruite te duc cu gandul la epoca rochiilor bufante, a cavalerilor cu joben si a calestilor trase de armasari de rasa pura. 

Micile magazinase cu suvenire erau impanzite de magneti, carti postale si globuri de cristal reprezentand orasul. Trebuie sa spun ca nu am mai vazut nicaieri atatea locuri cu inghetata si gaufre. Mirosul era irezistibil, avand in vedere ca gaufra este unul dintre dulciurile mele preferate. 

Piateta vechiului oras era inconjurata de cladiri colorate datand din sec.17-18 si este un loc perfect pentru relaxare. Cele cateva restaurante traditionale isi atrageau clientii cu niste portii uriase de mancare si bere la 1 litru. Pentru ca era weekend, cu greu am gasit o masa libera pentru a lua pranzul. Imi este rusine sa recunosc faptul ca am mancat o ditamai farfuria cu coaste de porc, cartofi la cuptor si orez. Si pe langa asta nu m-am dat in laturi de la o halba de bere. Ma gandeam la prietena mea Raluca, o mancacioasa innascuta, cat de mult i-ar fi placut ei acel rai al mancarii. Masa s-a incheiat cu o visinata din partea casei, pe care am savurat-o din plin. 

Ne-am mai pierdut cateva ore pe strazile vechiului oras, uitandu-ne la batrani, la copii, la vanzatori, la cupluri de indragostiti, la prieteni.... uitandu-ne de fapt, la viata.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!

Pentru poze, click aici

Namaste Nepal

Si uite-asa au trecut zile, saptamani, care adunate s-au facut luni...luni de cand nu am mai scris pe blog. Nu de lene, ci din simplul motiv ca am socializat mai mult, am fost acasa de sarbatori si pentru ca mi-am facut concediul in Nepal.

Pe la mijlocul lunii noiembrie, impreuna cu alte 3 fete si un baiat norocos ( sau ghinionist ) am facut bagajele si am plecat spre muntosul Nepal. Sincera sa fiu, destinatia cu pricina nu a fost ideea mea, asa ca am fost putin rezervata in privinta calatoriei. Am ajuns pe seara in Kathmandu, capitala tarii. Un mini-bus ne-a asteptat la aeroport, sa ne duca la hotel. Am fost foarte surprinsa ca la orele 20 nu existau lumini pe strazi decat din kilometru in kilometru si nu era tipenie de om. Chiar ne-am intrebat daca intr-adevar am nimenit in cel mai mare oras al Nepalului.

Fetele au incercat sa ma avertizeze cu privire la hotelul in care vom sta...nu pentru ca am eu fite sau aere de doamna, dar nu pot si nu vreau sa dorm intr-un loc unde nu este curat. Hotelul era amplasat pe o straduta ingusta, nicio alta masina in curte, nicio lumina aprinsa. Dupa cateva minute de sunat si batut la usa, o silueta masculina s-a ridicat de pe canapeaua din holul "casei", ca nu-l mai puteam numi hotel acum, si ne-a deschis. Am facut check-in-ul si am urcat in camera pe o scara exterioara. Primul lucru care m-a lovit a fost verdele intens de pe pereti, apoi mirosul de vechi, de mucegai  ...si dupa mi-am blocat simtul olfactiv. Afara erau 7 grade..in camera tot cam atat. Nu m-am speriat prea tare, am vazut si camere mai rele. Ma simteam ca la bunica la tara, cat de nasol putea fi?

Nu mai spun ca nu am stiut cum sa dam drumul la aerul conditionat si la apa calda si am degerat de frig...

Prima dimineata ne-a intampinat cu ceata, un frig taios si cu un soare cu dinti. Micul-dejun l-am luat im curtea casei, infofoliti cu tot ce am putut pune pe noi. Omleta cu legume prajite si cartofi - asta am savurat. Mi se parea chiar delicios. Microbuzul a venit sa ne ia la ora 8. Am facut cunostinta cu Deepak, ghidul ce avea sa ne insoteasca in aventura noastra prin oras. Kathmandu-ul are o populatie de aproximativ 2,5 milioane de locuitori si este al 2 lea cel mai poluat oras din lume. Legenda spune ca un sfant a visat intr-o seara Kathmandu Valley, a venit in locul respectiv, a drenat lacul si asa a aparut orasul de astazi. Strazile mici si masinile multe, fac orasul sa fie un adevarat focar. Multe biciclete, scutere, si mai multi oameni. Prima oprire a fost Boudhanath Stupa ( construita in sec.14 ), locul in care se spune ca se afla osemintele lui Buddha. Credinciosii trebuie sa inconjoare stupa in sensul acelor de ceasornic pentru a atrage asupra lor atentia zeilor. Daca ne apucam sa ii numaram pe toti, nu ne ajunge anul 2014. Exista aproximativ 33 de milioane de zei insa 3 sunt cei mai "populari" - Brahma ( creatorul ) ; Vishnu ( conservatorul ) si Shiva ( distrugatorul ).

  De jur imprejurul stupei se gasesc mici buticuri de suvenire, pline cu turisti.  Ne-am clatit si noi ochii cu statuete, picturi, covoare si tesaturi.

Desi nu are nicio legatura, ma simt obligata sa scriu despre macelariile din Kathmandu. Da, ati citit bine..Cu totii stim ca macelaria este o pravalie in care se vinde carne; un loc curat si igienic. Sau cel putin asa ar trebui sa fie. Macelaria nepaleza sau, ma bine zis, ghereta din lemn in care zac bucati imense de carne, se gaseste pe toate drumurile...in fata baracii se afla unul, doi sau trei patrupezi. Pe carne se afla una, doua , trei, patru.. mult prea multe muste ca sa le pot numara. Toti am ramas nemiscati in fata acestui peisaj. Iar eu, negasindu-mi cuvintele, am exclamat " but there are mosquitos on the meat". Iar ghidul mi-a raspuns extrem de senin " no mosquitos, only flies". Ramasi cu totii fara replica, ne-am continuat drumul...

Templul Pashupati este unul dintre cele mai importante temple Hindu din Nepal. Am uitat sa mentionez faptul ca aici, religia hindu si cea budista se afla intr-o simbioza perfecta. Asta este locul care m-a impresionat cel mai tare din tot ce am vazut in Kathmandu. Templul este situat pe raul sfant Bagmati si este locul in care se ard trupurile celor decedati. In religia hindu, mortul trebuie incinerat, iar cenusa aruncata in rau. Nu incep sa va descriu fumul dens provocat de arderile cadavrelor, desi l-am inhalat cu totii timp de mai bine de 2 ore. Mortul este dezbracat si acoperit cu un vesmant alb, adus la albia raului si spalat pe picioare. Apoi este urcat pe un rug si ars. Obiceiul spune ca fiul decedatului trebuie sa aprinda primul foc, in gura mortului. Apoi e lasat sa arda...fiul acestuia din urma nu trebuie atins timp de 13 zile, timp in care doarme pe paie intr-o camera goala. Este obligat sa isi rada sprancenele si parul . Nu ma intrebati de ce.

 Ma uit facinata la toate aceste obiceiuri care mi se par atat de ciudate. De jur imprejurul templului se gasesc alte mici temple, cu slujitorii lui Shiva. Stiu ca multi dintre cei care vor citi despre rolul acestor barbati vor fi extrem de invidiosi - tot ce fac acesti oameni este sa stea sa fumeze marijuana ( |Shiva fiind adeptul acestui drog usor ). Batrani si slabi, in chiloti, sau cateodata in costumul lui Adam, colorati in tot felul de nuante stau cu jointul in gura si iau bani de la turistii care vor sa-i pozeze.

A doua noapte petrecuta in casa cu pereti verzi a fost calduroasa. Am invatat cum sa pornim aerul conditionat si cum sa dam drumul la apa calda. Singura problema a fost ca dupa al 3lea dus, s-a spart o teava si am avut o fantana arteziana in baie. Dupa o ora de incercari nereusite din partea proprietarilor, s-a decis ca e mai bine sa inchida de tot apa. In tot hotelul.

Razele calduroase ale soarelui ne-au prins, ca de obicei, in curte, luand micul de jun bine stiut- omleta cu legume prajite si cartofi. Urma sa plecam spre Chitwan, unul dintre cele mai mari parcuri nationale din Nepal. Am fost cazati la un lodge dragut, chiar in inima junglei. Inafara de faptul ca paturile erau tari ca piatra ( si nu exagerez cu nimic ) casuta era confortabila si curata. Prima aventura a fost o plimbare pe unul dintre raurile care strabatea intinsa jungla. O barcuta de lemn, gen caiac, cu 8-10 locuri , ne-a purtat lin pe apa, dandu-ne ocazia sa admiram pe  de-o parte si de alta, uriasii crocodili. Urate creaturi...mari si sinistre. Zeci de feluri de pasari zburau pe deasupra noastra...un spectacol al naturii de nedescris. Ma simteam libera si fara nicio grija...doar eu si natura..

Cu aparatele de fotografiat atarnate de gat, am coborat din barcuta si am pornit in sir indian, intr-un traseu de 2 ore prin jungla. Am fost impresionata sa vad palatele construite de catre termitele harnicute. Adevarate labirinte de nisip, inalte cam cat mine si foarte rezistente. Am trecut pe langa zeci de astfel de "locuinte" in miniatura.

Ma tot uitam in stanga si in dreapta in speranta ca poate- poate voi da peste mult cautatul tigru bengalez...ma simteam norocoasa si eram sigura ca vom avea o intalnire foarte speciala. Bineinteles, asa ceva nu s-a intamplat.

Insa partea cu adrenalina a urmat in foarte curand.

Ca de obicei, simtind presiunea tacerii prea grea pe umerii nostri, am inceput sa chicotim si sa ne amuzam cand, teoretic, trebuia sa mergem in liniste ca sa nu speriam animalele. Sacul de glume nu l-am lasat acasa, asa ca am inceput cu bombardamentele. Seniorii grupului ne tot trageau priviri ascutite dar noi le zambeam din suflet. La un moment dat, ghizii s-au intors spre noi si ne-au facut semn sa tacem. Se pare ca vazusera ceva miscandu-se undeva aproape de locul in care ne aflam. Incepusem sa regret ca am vrut sa am un date cu tigrul bengalez si speram sa nu fie chiar dansul in acei boscheti. Nu de alta dar ghizii erau inarmati doar cu niste bete si noi doar cu niste tipete.

Intr-o fractiune de secunda, toti oamenii din fata noastra au inceput sa fuga inspre noi, cu ghizii in frunte. Habar n-aveam de ce au luat-o toti la sanatoasa, cu mari, cu mici. Asa ca, potrivit efectului de turma, am inceput si eu sa fug cat ma tineau picioarele, desi nu stiam care era motivul. Am aflat dupa ca urmaritorul nostru era un ditamai rinocerul. Sa nu credeti ca s-a grabit sa ne impunga cu cornul, ci doar se plimba alene in directia noastra. Ghizii au asistat la multe incidente cu acest animal care, desi nu pare, este considerat periculos.

Trebuie sa fac o paranteza si sa ii mentionez aici pe prietenii nostri, cuplul casatorit. Teoretic si practic, intr-un cuplu, barbatul, fiind sexul puternic are datoria sa protejeze sexul frumos ( femeia )....la bine si la greu. Teoretic, toti barbatii fac asta...practic...no comment. Nu trebuie sa mai spun care dintre cei doi a fugit 500m in 2 secunde, fara sa se uite o data peste umar, si care a ramas in urma.

Intr-un final, rinocerul s-a plictisit sa mai vina dupa noi, asa ca am luat-o noi pe urmele lui. Si l-am urmarit timp de o ora, ascunzandu-ne dupa copaci, facand fotografii si minunandu-ne cat de ciudat arata creatura asta.

Intr-un cadru foarte romantic ( jungla nepaleza ) am fost intrebata de 2 ori daca vreau sa ma casatoresc. Prima cerere am primit-o in timp ce incercam sa fotografiez rinocerul si toti turistii se ingramadeau sa prinda unghiul cel mai bun. Desi imparteam coate in stanga si in dreapta, mi-era greu sa vad ceva.. Norocul meu a fost ca unul dintre ghizi ma simpatiza si ma tot tragea langa el, " to see better". Din una in alta, m-a intrebat in engleza lui stricata, mai mult prin semne, daca sunt casatorita si daca m-as muta aici. Eu i-am zambit, el mi-a zambit si aici s-a incheiat conversatia.

Apusul in Chitwan este unul dintre cele mai frumoase lucruri la care am asistat vreodata. Crestele inzapezite ale muntilor Himalaya oglindindu-se in raul care curge linistit....o imagine de o frumusete greu de exprimat in cuvinte. Seara am petrecut-o la lodge, unde am luat masa de seara si am baut bere pe marginea raului, infofoliti din cap pana in picioare.

Am rasarit si noi odata cu soarele in urmatoarea zi pentru ca trebuia sa mergem la plimbare cu elefantii. A fost dragoste la prima vedere intre mine si Saray, o elefantica tanara cu fruntea pictata. I-am zis "soferului de elefant" ca pe ea o vreau, asa ca zis si facut. M-am suit cu fetele pe Saray ai am pornit cu pasi greoi prin jungla deasa. In drumul nostru am dat peste un pui de rinocer...foarte foarte dragalas. Sau poate ca nu era chiar un pui, ci doar parea unul vazandu-l de la inaltime. Multe caprioare am intalnit in drumul nostru...ce ochi blanzi au.. Si asa, printre rinoceri, caprioare si fluturi, am fost intrebata pentru a doua oara de catre soferul de elefant, daca sunt casatorita. Mi-a zis cu multa mandrie ca el castiga 60 de dolari pe luna...ca e greu, dar ca e mai bine ca acasa, in India. Il durea maseaua asa ca a coborat de pe Saray, a rupt o creanga dintr-un copac si a inceput sa o roada. Asta era tratamentul pe care si-l putea permite. Mi s-a facut inima cat un purece cand m-am gandit ca si el tot o viata are, ca si mine....Singurul lucru pe care l-am putut face pentru acest biet tanar a fost sa ii lasam niste banuti, de care s-a bucurat sincer.

Pentru ca am avut cateva ore libere, am inchiriat niste biciclete si am pornit prin sat. Am cumparat un borcan mare cu bomboane si am dat tuturor copiilor pe care i-am intalnit in drum. Cata bucurie se citea in ochii lor! Ma uitam la micutii astia cum se jucau in pamantul ala rosu..cu niste bete si pietre...si ce fericiti erau! Fericiti pentru ca nu cunosteau o altfel de viata, nu stiau despre existenta calculatorului, tabletelor, telefoanelor mobile...erau fericiti in ignoranta in care i-a aruncat viata.

Dupa ceva timp, am dat peste 3 elefanti care mergeau alene pe mijlocul strazii. Soferii lor, asa cum imi place sa le zic, ne-au intrebat daca vrem sa mergem cu ei sa le facem baie in rau. Zis si facut. Timp de o ora ne-am balacit cu ei, pe ei, pe langa ei...ce ne-am mai distrat. Elefantii erau dresati, asa ca, la fluieraturile dresorilor, stiau ca trebuie sa ia apa in trompa si sa ne stropeasca din cap pana in picioare. Minunate animale...

Fiind uzi leoarca, am hotarat sa ne tolanim pe niste sezlonguri la soare si sa savuram berea locala, racoritoarea Everest. Dupa aproape 1 litru de bere, sa ne fi vazut ce veseli eram noi si ce mai radeam cu gura pana la urechi. Incercarea grea a urmat dupa , cand a trebuit sa returnam bicicletele pe care le inchiriasem. Toti uitasem ce inseamna o linie dreapta si toti "ocoleam" bolovanii intalniti in drum. Din fericire, am ajuns fara niciun accident sau incident la hotel, unde oboseala ne-a dat gata pe toti. Miezul zilei ne-a prins pe toti in pat, facandu-ne somnul de frumusete.

Ferma de elefanti este un loc special. Acolo sunt crescuti si dresati peste 20 de elefantei. Din pacate, puiutii sunt luati de langa mamele lor si supusi la antrenamente dure pentru ca, in final, sa poata fi folsiti ca un mijloc de transport sau ca un mod de distractie pentru turistii curiosi.

Din pacate, dupa numai 3 zile petrecute in jungla, a trebuit sa ne facem bagajele din nou si sa plecam spre cel de-al doilea oras cel mai mare al Nepalului, Pokhara. Desi distanta intre cele doua este de doar 134 km, drumul pana acolo a durat in jur de 3 ore. Drumurile sunt groaznic de proaste si nu se poate merge cu o viteza mai mare de 60km/h. Pana sa ajungem la destinatie, am facut o oprire de 2 ore pentru a face rafting. Pentru ca era 10 dimineata, temperatura de afara nu depasea 14 grade. Numai cand ma gandesc cat de rece era apa, mi se face pielea de gaina. Pantalonii scurti, slapii si o vesta de salvare erau singurele haine care ma fereau de vant. Insa experienta a meritat cu siguranta. M-am simtit ca intr-o tabara de cercetasi, cantand cu patos in timp ce vasleam de zor in jos, pe rau.

Metropola este este una dintre cele mai cunoscute destinatii turistice, fiind localizata la poalele muntilor Himalaya. Cei mai multi straini vin aici pentru trekking dar si pentru a se relaxa pe malul lacului Phewa. Hotelul la care am stat era situat exact pe malul acestui superb lac. O camera mare, spatioasa, cu mobila noua. Uitasem cum este sa dormi pe un pat moale...In acea dupamasa am luat-o din nou din loc pe biciclete, pe malul lacului. Desi peisajul era superb, traficul, praful si bolovanii de pe drum, nu m-au lasat sa ma bucur de plimbare.

A doua zi dis de dimineata, am luat acelasi mic de jun bine cunoscut. Urma sa vizitam cea mai adanca pestera ( 2950m ) , numita Gupteshwor Mahadev. Departe de lumina zilei, se afla bustul  lui Shiva, bust despre care, credinciosii spun ca a fost sculptat in mod natural. Sincera sa fiu, am vazut pesteri mai impresionante. La 5 minute de mers, se afla un alt obiectiv turistic pe care ni s-a zis ca e frumos de vazut, si anume cascada lui Davis. Nici aici nu am fost prea incantata...o cascada micuta si...atat. Legenda spune ca, in 1961, o turista elvetiana pe nume Davis inota in lacul Phewa cand a fost inghitita de ape, sub ochii sotului care nu a putut sa o salveze. Nici pana in ziua de astazi trupul femeii nu a fost gasit.

Urmatoarea zi a fost highlightul excursiei. Ca sa clarificam ceva de la inceput - nu imi place si nu mi-a placut niciodata adrenalina. Nici nu cred ca se va schimba acest lucru pana la sfarsitul vietii. Insa...nu am rezistat tentatiei sa fac paragliding cu un asemenea peisaj. Asa ca, impreuna cu Raluca, colega mea de apartament, si Mirela, prietena noastra bulgaroaica, am plecat toate 3 de manuta sa sarim in abis. Nu pot sa imi explic de ce nu am avut niciun sentiment de frica, sau de emotie. Si nu, nu sunt nesimtita :). Am urcat timp de 20 de minute cu un Jeep, sus pe un munte, cu alti "nebuni" fara frica. 

Legata cu de toate si instruita de intructor, ne-am luat zborul fara prea multe cuvinte. Senzatia este minunata....zbori, la propriu, dus de vant...fara nimic altceva... Am urcat pana la 1600m si imi era bine. Lacul, muntii Himalaya, frumsetile pe care am avut sansa sa le vad in viata asta...de nepretuit. Si pentru ca ma simteam in forma, mi-am rugat instructorul sa ma invete un cantec de munte. Si da, poate m-a crezut nebuna insa am inceput amandoi sa cantam, el primul si eu dupa el. Toata aventura a fost superba doar ca, la un moment dat, mi s-a facut rau. Nu stiu daca a fost din cauza faptului ca stomacul meu nu a mai suportat omelta cu legume fierte si cartofi pe care am mancat-o in fiecare dimineata timp de 7 zile. Sau poate a fost din cauza paraglidingului. Nu am aflat raspunsul insa, cert este ca mi s-a facut atat de rau incat singurul lucru pe care voiam sa il fac era sa ma intind intr-un pat. Si ceea ce era si mai nasol era ca ne astepta un drum de 7 ore pana inapoi in Kathmandu, de unde trebuia sa luam avionul a doua zi de dimineata.

Norocul a fost ca am intarziat prea mult cu paraglidingul si ghidul a spus ca este prea tarziu sa plecam la drum asa ca am mai ramas o noapte in frumosul Pokhara. Dupa vreo 2 ore de somn, mi-am mai revenit insa restul dupamesii l-am petrecut intr-un hamac pe malul lacului. 

 Uitandu-ma in urma, ceea ce pot spune despre Nepal este ca : este o tara minunata, cu o cultura deosebita, oameni prietenosi si primitori. Este destinatia ideala pentru cei carora le place natura, mai ales trekkingul. Mancarea este greu de digerat ( la propriu ) asa ca trebuie sa aveti mare grija cu ce va hraniti. Totul este foarte ieftin asa ca, pentru o astfel de excursie nu va trebuie un buget mare.

Si, ca dupa fiecare concediu, am ajuns in Dubai mai obosita decat cand am plecat. :) Pana la urma o viata avem si trebuie sa ne bucuram de ea in fiecare clipa!

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!

Pentru poze, click aici

Moscova / Moscow

                                                  

 Ma asteptam ca drumul pana in capitala sovietica sa fie unul mult mai dificil, avand in vedere ca vodka pentru rusi este ca apa pentru europeni. Nu am crezut ca si noi, femeile, putem duce atat de mult cand vine vorba de alcool. Ma uitam cu un fel de mandrie si stima la blondanacele cu ochi albastri cum beau ele cot la cot cu barbatii lor fara sa se observe nicio schimbare in comportament.

   Moscova este un oras mare. Si cand zic mare ma refer la faptul ca este al 5 lea oras ca si marime din lume - peste 11 milioane de locuitori. Blocuri mari si gri m-au intampinat imediat ce am iesit din aeroport. Daca nu stiam ca aterizasem in Rusia, puteam sa bag mana in foc ca ajunsesem in Romania. Multe masini, mult trafic si o calatorie de 2 ore pana sa ajungem la hotel. Nu ne-a trebuit mai mult de jumatate de ora sa ne schimbam in haine "civile", sa insfacam o mapa de la receptie si sa pornim spre cel mai important obiectiv turistic al orasului -Kremlinul. Mie imi place mult sa ma folosesc de mijloacele de transport in comun in diferitele orase in care poposesc. Spun multe despre tara, despre localnici, despre cultura. Asa ca nu mi-a fost greu sa imi conving colegii sa ne urcam in metroul cu directia Piata Rosie. Vointa era, insa pe langa asta, era si problema ca niciun indicator nu era scris cu litere grecesti. Si pe langa vointa si problema cu literele grecesti, a mai aparut si problema cu limba engleza. Inafara de noi, cei 5 turisti nedumeriti, nu mai era nimeni care sa vorbeasca limba lui Shakespeare.

    Metroul din Moscova este unul dintre cele mai impresionante metrouri din lume. A fost deschis in 1935 si facea legatura intre 13 statii pe o distanta pe 11 kilometri. In prezent, opereaza pe  rute de peste 300km si 188 de statii. Construite in vremea lui Stalin, statiile de metrou pot fi considerate un palat subteran. Marmura alba, candelabre imense de cristal, picturi , mozaicuri, statui de bronz - pe toate acestea le poti admira cu o singura calatorie cu metroul. 

Dupa multe incercari nereusite, am dat peste o domnisoara ochioasa care ne-a indrumat spre lumina ( la propriu ) si ne-a indicat drumul spre obiectivul nostru. 

   Primul lucru pe care iti vine sa il spui cand vezi Piata Rosie este "wow". Poti afirma cu siguranta ca este locul contrastelor - zidurile impunatoare si austere ale Parlamentului Sovietic pe o latura, turlele colorate ca de turta dulce ale catedralei Kazan si Sf. Basil pe celelalte. Pe vremuri, piata era principalul centru de comert al Moscovei. In prezent insa, aici se desfasoara concerte, parade, prezentari de moda si alte evenimente destinate publicului larg. Ghinionul nostru a fost ca piata sa fie inchisa in ziua in care am ajuns acolo din cauza unui concert. Un motiv in plus pentru mine sa revin :). Nu se putea sa ajungem in patria vodkai si sa nu ne asezam la o terasa pentru a savura un paharel de bautura. Nu am avut niciodata o prietenie stransa cu shoturile, insa modul in care acestea ne-au fost aduse la masa m-au convins si pe mine sa incerc unul. O bruneta inalta, pantalonasi scurti din piele, un top si mai scurt din acelasi material, foarte generoasa si cu inima mare, cizme negre cu toc si o curea in jurul taliei de viespe, plina cu paharele de vodka. Colegii mei nu-si puteau lua ochii de la rusoaica focoasa imbracata in piele. Tare fericiti au fost mititeii, ca au avut sansa sa plateasca triplu pentru un shot de vodka.

Moscova este unul dintre cele mai verzi orase ale lumii, avand peste 100 de parcuri. Nu exista un mod mai bun de a descoperi natura decat o plimbare pe raul Moskva. Plimbarea este hop on-hop off si merita toti banutii. Desi era 10 dimineata, rusnacii erau companionii nostri pe vaporas, cu alunele si berea in mana. Si atunci m-am gandit la tata...ce mult i-ar fi placut si lui sa se imprieteneasca cu ei. :)

Ca de obicei, timpul a fost prea scurt pentru a putea explora asa cum trebuie intinsa capitala rusa. Desi eram hotarata sa ma intorc in viitorul apropiat, pe zborul de intors m-a luat de-o parte o rusoaica cu un lant gros de aur la gat si mi-a spus: " stii ca Moscova e orasul cu cei mai multi milionari ai lumii...ai duce-o tare bine daca te-ai obisnui cu frigul si cu paharelul de vodka dis-de-dimineata ". Nu stiam daca sa rad sau sa fiu serioasa, asa ca i-am multumit pentru sfat si m-am intors la chelnerit.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin.

Pentru poze, click aici

I was expecting the flight to the Soviet capital to be more difficult due to the fact that the Russians drink vodka like the Europeans drink water. I didn't believe that us, women can take so much when it comes to alcohol. I looked at the blue-eyed girls how they were drinking as much as their men did, without any signs of changes in their behaviour. I was proud of them.

   Moscow is a big city. And when I say big I mean that it is the 5th largest city in the world - over 11 million inhabitants. Large grey blocks were greeting us as soon as we left the airport. If I wouldn't have known that I had landed in Russia , I could swear that I had arrived in Romania . A lot of cars, a lot of traffic and a 2 hours journey to get to the hotel . Wedidn't need  more than half an hour to change to "normal"  clothes, grab a map from reception and go to the most important tourist attraction of the city - the Kremlin. I like a lot to use  public transportation in the cities that I visit . It says a lot about the country, about the people, about their culture . So it was not hard to convince my colleagues to get on the metro towards Red Square . We had Will   but besides that , we had the problem that no indicator was written with Greek letters . And besides the will and the problem with the Greek letters , the second problem appeared - English. Besides us, the 5 puzzled tourists , there was no one to speak Shakespeares' language .

  Moscows' Metro is one of the most impressive metros in the world. It was opened in 1935 and it used to connect 13 stations on a 11 km distance . Currently, it is operating on over 300km routes linking 188 stations . Built by Stalin, the subway stations may be considered an underground palace . White marble , huge crystal chandeliers , paintings , mosaics, bronze statues - all these you can admire on one Metro ride.
After several unsuccessful attempts , I came across a lady who guided us towards the light (literally) and pointed us the way to Kremlin.

    The first thing that comes on your mind when you see the Red Square is "wow" . You can definitely say that this is the place of contrasts - the imposing and austere walls of the Soviet Parliament on one side , the colored gingerbread  spiers of St. Basil's Cathedral and Kazans; Basilica on the other. In the old days , the square was the main trading center of Moscow . Currently, concerts , parades , fashion shows and other events for the general public are held in this spot . Unfortunatelly, the square was closed the day we got there due to a concert. Bu it's fine.. One more reason for me to come back :) . We couldn't have arrived in the land of vodka without having a drink at one local pub.

I never had a close friendship with shots , but the way they were brought to our table  has convinced me to try one . A tall long-leg brunette , short leather pants, mini leather top  with a  very generous cleavage , high-heeled black boots and a belt full of shot glasses around the waist . My colleagues could not take their eyes of the Russian leathered girl . The poor babies were extremely happy to have the chance to pay triple for a shot of vodka .

Moscow is one of the greenest cities in the world , with over 100 parks. There is no better way to discover nature than to take a ride on the river Moskva . It is a hop-on hop-off boate and it's worth all the money . Although it was 10 am , the russians, our companions on the boat were having a great time eating peanuts and drinking beer. And then I thought about my dad ... how much he would have enjoyed making friends with the locals on that day :)

 
As usual, the time was too short to explore the Russian capital as I should have . Although I was determined to get back in the near future , on the flight back a Russian woman with a thick gold chain around the neck came to me and told me friendly: "You know that Moscow is the city with the most millionaires in the world. .. you would live like a queen if you get used to the cold and to the glass of vodka early in the morning . " I did not know whether to laugh or to be serious , so I thanked her for the advice and I returned to my poor status.
Until next time, have a clear sky.

For pictures, click here.

3.381de kilometri mai departe de casa

                                                

Nu am postat nimic despre indragitul meu Dubai. Sunt norocoasa si fericita in acelasi timp sa pot numi un oras atat de diferit de locul in care am crescut ( Bucuresti ) noul meu camin.

  Desi am plecat din Romania cu multe prejudecati la adresa lumii arabe si cu o oarecare urma de teama in legatura cu ceea ce ma astepta acolo, nu mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu luxul, bogatia si viata glamorous care m-au primit cu bratele deschise. Pentru mine Dubaiul nu mai este doar o destinatie turistica foarte apreciata, ci reprezinta noua mea casa. Bineinteles, mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu noile reguli care sunt totusi foarte diferite de cele din Bucuresti. De exemplu, prima mea calatorie cu “metroul-fantoma” spre Dubai Mall( il numesc asa pentru ca merge singur – nu exista vatman, totul este automat ) m-a costat 120 de dirhami ( echivalentul a 120 ron ) pentru simplul motiv ca mestecam guma. Din pacate sau din fericire, aici nu poti negocia cu autoritatile – ai gresit, ai platit! Supararea insa a fost pe jumatate uitata cand am realizat ca ma aflu intr-un vagon special destinat femeilor celelalte fiind intesate de indieni si pakistanezi, ochi mari si mustacioare negre.

 

 Bineinteles, nu toata lumea foloseste mijloacele de transport in comun. Taxiurile sunt destul de accesibile ca si pret insa lumea buna nu umbla decat cu masinile personale. Nu ma mai impresioneaza catusi de putin sa vad 5 “bucati” Lamborghini de culori diferite parcate unul langul altul. Ba chiar m-am intalnit si cu Batman intr-o zi, care isi parcase Batmobilul exact in fata mall-ului.

Intodeauna am apreciat eleganta, frumusetea si bunul-gust iar araboaicele reprezinta un model demn de urmat. Desi majoritatea imbraca rochia lor  neagra traditionala-abaya, bijuteriile si machiajul dezvaluie bunastarea si avutia. Am fost foarte mirata sa vad ca multe dintre ele se plimba cu taxiul de mall. Da, ati citit bine – taxiul de mall exista si este o masinuta simpatica si destul de incapatoare ( poate transporta pana la 6 persoane ) care te duce de la un magazin la altul si iti ofera o plimbare relaxanta in cazul in care pungile de cumparaturi atarna prea greu.

 

  Mereu am fost o persoana plina de energie si dornica sa experimentez cat mai multe lucruri. Asadar, imi place sa cred ca de cand am ajuns in Emiratele Arabe, retraiesc perioada din facultate – multe petreceri, multe nopti pierdute prin cluburi, multa distractie. Unul dintre locurile mele preferate este cu siguranta Souk Madinat. Acesta constructie in forma de cetate, m-a facut sa si plang in serile in care am platit 500 de ron pentru o simpla cina la unul dintre restaurantele exclusiviste, dar mi-a si indulcit zilele in care mi-a fost pofta sa mananc o prajitura de la Cinnabonn sau sa beau un pahar de vin.

   Desi este greu de crezut, viata de noapte din Dubai se aseamana destul de mult cu ceea ce avem noi in Bucuresti. Si aici exista cluburile de fite - Cavalli, Armani sau Buddhabar  sunt doar cateva dintre localurile in care rusoaicele, in cautare de dragoste la nivel inalt vin sa-si etaleze rochitele scurte si implanturile noi achizitionate.

After-partyurile sunt un must pentru cei cu foarte mult bani. Inainte sa iau parte la aceste extravagante, am putut doar sa-mi imaginez ce inseamna sa fii cu adevarat bogat. Ultima mea experienta de genul asta a inceput cu o cina la un luxos restaurant chinezesc si a continuat cu un inedit concert Nelly (care a cantat exact la masa noastra ). Nu mai putin de patru sticle de Moet & Chandon a cate 1,2 L fiecare s-au baut in mai putin de o ora.

Bodyguarzi, servitori, femei frumoase, vedete – daca nu simteam ritmul muzicii vibrandu-mi atat de puternic in urechi, credeam cu siguranta ca visez. Cireasa de pe tort a fost insa petrecerea de dupa – o petrecere pe un yaht cat o casa cu doua etaje, cu un interior de palat – zeci de aranjamente florale, tavan poleit cu aur, scari interioare, 12 dormitoare, ring de dans, DJ si bineinteles o atmosfera de zile mari. Rasaritul de soare m-a prins pe puntea acestui superb vapor, avand faimosul  Burj al Arab in fata ochilor.

 

Aici, fiecare zi este o noua zi ( cu soare ) in adevaratul sens al cuvantului.

  Pana data viitoate, sa aveti un cer senin!

Pentru poze, click aici

Aventuri in Vietnam

Daca in urma putin timp am fost purtata de vanturile concediului in Bali, acum am inceput cu forte proaspete calatoriile “in interes de serviciu”. Si iata-ma ajunsa din nou pe meleagurile intinsei Asie, de data asta in cel mai mare oras din Vietnam, Saigon.

Primul lucru pe care il remarci atunci cand iesi din aeroport este puhoiul interminabil de motociclete, motorete, motoscutere si mopede. Din cele 10 milioane de oameni, mai mult de jumatate se foloseste de transportul pe doua roti pentru a se deplasa dintr-o parte in alta a orasului. Dupa cum va puteti imagina, sa conduci in nebunia asta de  trafic, necesita, pe langa o atentie distributiva iesita din comun, multa rabdare si perseverenta.  Avand la dispozitie numai 24 de ore sa explorez cat pot de mult acest loc in care nu ma gandeam ca voi ajunge vreodata, am stabilit impreuna cu ceilalti colegi sa plecam intr-o excursie pe raul Makong. Desi intotdeauna am sustinut ca dormitul este o pierdere de timp atunci cand poti face orice altceva, trebuie sa recunosc ca trezitul la 6 dimineata ma ingrozeste mereu. Dar cum “ziua buna de dimineata se cunoaste”, am plecat cu noaptea-n cap sa petrecem urmatoarele ore in natura.

Raul Makong este al 12-lea cel mai lung rau din lume si strabate tari precum Thailanda, Cambodgia si Laos. Culoarea de cafea cu lapte a apei m-a dus cu gandul la un rau de ciocolata, pe care plutea lenes si mica noastra barca cu motor. Prima oprire a fost pe insula Unicornului, unde am fost serviti de localnici cu un ceai specific vietnamez -polen, miere proaspata, laptisor de matca si lamai verzi. Probabil ca ceaiul a avut scopul de a-mi  incalzi sangele ( la propriu ) pentru ceea ce urma sa traiesc. Nu am spus multora insa, daca exista ceva de care imi este frica in aceasta viata, acel “ceva” se numeste sarpe. Si il vad pe acest mic baietel venind spre mine cu un sarpe aproape cat el de mare. Dupa cum ma asteptam, colegii mei au fost fascinati de creatura cu sange rece si au fost tare bucurosi sa se pozeze cu ea. Ramasa ultima la rand si cum toti ceilalti imi aruncau priviri doar ca sa-si confirme parerile ca sunt prea fricoasa pentru a pune mana pe asa ceva, mi-am luat inima in dinti si mi-am incolacit sarpele in jurul umerilor. Am stat la pozat, m-am prefacut ca sunt fericita si am dat inapoi “oratania” cat de repede am putut. Din pacate insa, experientele noi pe care trebuia sa le traiesc, nu s-au oprit aici. Ghidul ne-a pus pe masa un borcan mare plin cu un lichid in care plutea un furtun . Bineinteles ca, de fapt furtunul nu era furtun, ci o ditamai cobra ( moarta, intradevar ) insa pentru mine la fel de scarboasa si infricosatoare. Momentul degustarii vinului de cobra a fost la fel de greu ca sic el cu sarpele. M-am conformat intr-un final si am baut un paharel din borcan. Are acelasi gust ca tuica romaneasca, insa nu este la fel de aromat si puternic.

A fost bine totusi ca dansurile si cantecele traditionale ce au urmat, mi-au mai luat putin gandul de la oribilele senzatii pe care le-am trait atingand serpi vii sau gustand din cei morti.

Plimbarea cu o ingusta barcuta pe un mic canal al raului a fost momentul de care m-am bucurat cel mai mult. Imi cumparasem déjà faimoasa palarie-palnie pe care toate vietnamezele o poarta, asa ca eram in ton cu traditia locala si gata de aventura. O femeie cu brate puternice ne-a purtat pe apa timp de 15 minute, dand cu spor la o singura vasla. A fost o reala placere sa fiu inconjurata de o vegetatie atat de bogata, de frunze mari si late, de stufaris, palmieri, copaci cu nuci de cocos si cateva case din chirpici. Aici, timpul parca s-a oprit in loc; secolul vitezei a ramas undeva departe, in celalalt capat al lumii; localnicii dorm in hamace si unii dintre ei inca mai citesc la lumina lumanarii. Cu toate ca duc o viata atat de simpla, acesti oameni sunt mereu cu zambetul pe buze si se bucura din suflet atunci cand turistii le trec pragul. Am “ancorat” mai apoi pe insula Pheonix, a carei locuitori sunt adeptii religiei nucii de cocos. Pentru calugarii de aici, nuca de cocos si laptele de cocos sunt singurele alimente pe care au voie sa le consume. Noi insa, am avut parte de o masa copioasa plina de peste proaspat, orez si legume, toate gatite intr-un mic local in mijlocul junglei.

Finalul aventurii noastre pe apele ciocolatii ale Makongului a fost “stropit” de o adevarata ploaie tropicala care ne-a udat din cap pana in picioare. Muzica traditionala si culorile intunecate ale cerului mi-au dat o stare de somnolenta si de dulce visare, facand  drumul inapoi spre hotel, mai scurt si mai placut.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!

Pentru poze, click aici

Indragostita in Bali

                                                 

Pentru ca sunt inca o tanara visatoare in cautarea marii iubiri, pentru ca inca cred in povestile de dragoste cu happy-end si mai ales pentru ca am citit acum ceva timp cartea “Eat, Pray, Love”, am tinut mortis sa ma pun un pic in locul lui Elizabeth Gilbert ( personajul principal al romanului) si sa cred ca barbatul viselor mele ma asteapta sa-l gasesc undeva, pe o plaja retrasa din Bali.

Cu o asemenea misiune, nu mi-a fost greu sa conving doua prietene dragi sa mi se alature, asa ca mi-am luat bagajul si am plecat spre coastele insorite ale Asiei. Costumul de baie, papucii de plaja si palariuta de soare au fost primele lucruri pe care le-am luat cu mine in acest concediu minunat. Imi si imaginam o scena ca de film – noi, cele trei prietene bune, stand pe o plaja cu nisip alb si savurand cocktailuri servite de ospatari  sexy.  Am inchiriat o vila cu piscina privata pentru 6 nopti de neuitat, intr- una dintre cele mai populare statiuni, Seminyak.

Sute de magazinase cu suveniruri, haine si bijuterii impanzeau centrul localitatii si ne furau privirile de fiecare data in drumul nostru spre ocean. Plaje late cu nisip fin, baruri cu muzica traditionala, valuri, surferi, cupluri de indragostiti, si noi trei printre toate acestea.

Primul lucru de bifat de pe lista noastra “must do” a fost surfingul; asa ca am angajat doi  instructori sa ne initieze in tainele acestui sport. Desi pare destul de usor, nu este deloc asa (mai ales atunci cand cei care incearca sa te invete sa-ti tii echilibrul pe placa de surf sunt doi australieni cu ochi albastri ca cerul si corp de model ). Dupa cele doua ore de tentative ( mai multe nereusite decat reusite ), genunchii zgariati si rasuflarea taiata, pot indrazni sa spun ca ma incadrez in grupa ‘incepatorilor” si sa sper ca data viitoare va fi mai bine.

O plimbare pe faleza este modul ideal de a petrece o dupa-masa frumoasa si relaxanta. Restaurantele cu fructe de mare sunt cele mai cautate, insa gama de mancaruri este destul de variata. Spre deosebire de Europa, unde tot ce provine din mare este foarte scump, in Bali poti savura o masa copioasa cu doar 10 euro. Crabi, homari, caracatita, scoici si creveti sunt doar cateva dintre bunataturile pe care le-am gustat aproape in fiecare seara.    Bineinteles ca noptile nu se puteau incheia altundeva decat in faimoasa Kuta, statiunea care nu doarme niciodata. Mereu imbracate frumos si pe niste tocuri mai mari decat paharele de sampanie din care bausem ceva mai devreme, am plecat sa exploram  multele cluburi din zona. Muzica de toate genurile a atras tot felul de oameni – de la batranei de peste 60 de ani care cautau compania tinerelor balineze care le puteau fi nepoate, la musulmani putin jenati de destrabalarea din local insa nu atat de tare incat sa paraseasca incinta si terminand cu travestiti cu fuste scurte si bluze decoltate. Mi-a fost clar dupa prima seara ca, barbatul pe care il cautam eu cu atata ardoare nu era nici pe departe in localurile de acest gen.

  Asa ca in zilele urmatoare am plecat sa exploram insula. Cea mai buna varianta de transport este sa inchiriezi o masina cu sofer.  Norocul nostru a fost sa-l gasim pe Ardi, un balinez cu o mustacioara simpatica, care ne-a plimbat timp de doua zile prin toate colturile insulei. In afara de faptul ca mergea foarte incet (daca ma chinuiam putin, il depaseam alergand) si claxona mult prea des, ne-a aratat niste locuri minunate. Daca ajungeti vreodata in Bali, sa va faceti timp pentru a vizita templul de pe apa, Tahan Lot. Este un loc impresionant care va va placea cu siguranta - o simbioza intre credinta, natura si paradis.

   Nu am uitat nici o clipa ca motivul principal pentru care am venit in Bali a fost sa-mi gasesc marea dragoste.  Si daca Elizabeth Gilbert s-a indragostit pe romantica si ascunsa plaja Padang Padang, am hotarat sa-mi incerc si eu norocul in acelasi loc.

 Din pacate insa, nu am gasit nimic din ceea ce cautam –  iubirea fugise de mine, speriata probabil de puhoiul de turisti care invadase plaja inca de la primele ore ale diminetii; linistea se pierduse si ea printre zecile de limbi si dialecte diferite;  si eu am ramas doar cu ideea ca acea fata din poveste a fost intr-adevar tare norocoasa.

  

Daca scenariul de dragoste nu ne-a iesit ca in roman, am pornit si noi, cum cerea traditia locala, in cautarea unui vraci care sa ne poata vindeca sufletele. In cultura balineza, magia are un loc foarte important in viata tuturor. Fiecare persoana poarta cel putin un inel cu o piatra sfintita, inel ce, cred ei, ii apara de magia neagra.

Si uite-asa am ajuns intr-un mic satulet pe malul oceanului unde, se presupunea ca locuieste acest vindicator faimos. Taximetristul care ne-a adus in acest loc ne-a spus ca el vine aici de fiecare data cand copiii i se imbolnavesc sau cand are o mare cumpana in viata. Nu se plateste o taxa pe “consultatie” insa o contributie din partea celui care are nevoie de ajutor este intotdeauna binevenita. Vraciul era un barbat tanar, imbracat in niste pantaloni albi de in si avea pe cap un turban de aceeasi culoare. Nu intelegea engleza, asa ca soferul nostru a fost si traducator. Bineinteles, dupa cum ma asteptam, sursa tuturor problemelor a fost magia neagra. Nu a durat mult pana sa am convingerea ca am batut atata drum degeaba. Asa ca i-am lasat niste banuti si cateva bomboane si nu am facut altceva decat sa plec la fel de nelinistita precum am venit.

Poate ca nu mi-am gasit marea dragoste in aceasta frumoasa excursie in Bali desi asa speram, insa incep sa ma gandesc ca trebuie sa crezi cu tarie ca ceva se va schimba in bine, pentru a se schimba cu adevarat.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!

 Pentru poze, click aici