Zborul spre Londra nu este unul usor. De fapt, toate zborurile de UK sunt printre cele mai busy si mai dificile. Multi pasageri care cer multa bautura, non-stop, 7 ore. Suna dramatic, nu? Nu numai ca suna, dar si este..mai ales daca esti genul de persoana emotiva ( pe ultimul zbor de Birmingham, care intradevar a fost groaznic si pentru mine, o colega nu s-a mai putut abtine si, saracuta a izbucnit in plans de la atata stres ). Sincera sa fiu, nu exista cursa pe care sa nu ma intreb- cat de multa bautura poate sa incapa intr-un englez? De fiecare data imi dau acelasi raspuns - nelimitata. Inteleg ca pe Emirates totul este gratuit insa cum e posibil ca de fiecare data, dar de fiecare data sa ni se termine toata bautura din economy?! Nu conteaza ca e vin, bere, whiskey, rom, cogniac, cand e gratis trebuie sa termine totul!
Lasand drumul in spate, de fiecare data cand ma intorc in Londra, mi se pare si mai frumoasa. Cladirile, strazile, peisajul specific englezesc ma duce cu gandul la istorie, la vremea cand doamnele erau plimbate de calesti si domnii purtau frac negru si joben pe cap ca sa-si ascunda chelia. Acum cateva zile am ajuns din nou pe pamant englezesc, pentru a 4a oara. M-am bucurat si mai tare de drumul pana la hotel, avand in vedere ca am trecut cu busul pe langa pajisti verzi si pomi alintati de vestirea primevarii. Zic vestire si nu venire pentru ca vantul iernatic inca se incapatana sa bata prin capitala Regatului Unit.
Hotelul la care stam este in Gatwick, asa ca, pentru a ajunge in inima Londrei trebuie sa luam trenul. Calatoria dureaza in jur de 45 de minute insa confortul pe care ti-l ofera transportul feroviar britanic nu se compara cu ceea ce avem noi acasa, in Romania. De data asta urma sa fie o vizita mult mai speciala decat toate celelalte de pana acum. Am ajuns in camera, mi-am schimbat hainele si am alergat ca sa prind trenul de 14:59 cu directia Victoria Station. Mereu cand merg cu trenul, metroul, autobuzul am timp sa ma gandesc la vrute si nevrute. Cate amintiri mi-au venit in minte in acele 45 de minute..mi s-a facut dor de prietenii de acasa, de lucrurile cunoscute, de viata mea plictisitoare pe care o aveam inainte sa plecin Dubai. Nu de multe ori ma cuprinde melancolia. Bine insa ca imi trece repede :)
Ora 15:50 - Victoria Station. Linistea si sentimentele mele de nostalgie au fost calcate si maturate in picioate de milioanele de pasi ce strabateau cea mai aglomerata statie a Londrei. Mii de vieti s-au intersectat cu a mea pentru o fractiune de secunda. Fiecare pe drumul lui, fiecare cu aminitirile lui. Si in tot vartejul acesta coplesitor de identitati necunoscute mie, am revazut o figura atat de familiara si atat de draga. Era el, prima mea dragoste, baiatul cu care am trait cea mai inocenta si pura iubire. Ma astepta in gara, insotit de un superb trandafir rosu. Este de prisos sa zic ca m-am aruncat in bratele lui .. In ciuda faptului ca au trecut 12 ani de cand ne cunoastem, in ciuda distantei care a existat mereu intre noi dar care nu a fost un impediment ca sa ne iubim cu tot sufletul, am descoperit acelasi copil pe care il stiam de atata timp. Anii trec peste noi, insa sufletul ramane cu siguranta la fel.
Nu stiu daca vi s-a intamplat sa cunoasteti o persoana cu care sa nu vorbiti luni de zile, poate chiar ani, dar in momentul in care va intalniti sa reluati totul ca si cand timpul in care ati fost despartiti, nu a existat niciodata. Ei bine, pentru mine asta reprezinta el, un om minunat cu care pot fi eu insami, ca acum 12 ani cand ne-am cunoscut.
Timp de 2 ore ne-am plimbat pe malul Tamisei si desi era frig, placerea revederii si conversatia care nu se termina niciodata cand vine vorba de el, ne-au facut imuni la temperatura scazuta. Ca de obicei, London Eye era plin de turisti zgribuliti dar perseverenti in a vedea panorama orasului din celebra roata.
De fiecare data cand sunt intr-o tara straina, imi place sa mananc in localuri spcifice locului, gustand delicasele culinare traditionale. UK-ul nu se poate lauda cu o mancare deosebita, cea mai cunoscuta fiind celebra Fish and Chips. The Anchor a fost localul in care am aruncat si noi ancora in acea seara. Fiindu-ne foame am impartit un platou mare cu carne de toate felurile, onion rings si chips. La tot dezmatul asta nu putea lipsi si o halba mare de bere. Nu vreau sa va spun cat de delicios a fost, avand in vedere ca am avut onoarea sa mananc si carne de porc ( dupa cum stiti, musulmanii nu au voie sa manance carne de porc, drept urmare este mai greu in Dubai sa gasesti asa ceva). Recomand din suflet acest local daca veti trece vreodata prin Londra.
Dupa cateva ore bune, am decis sa mergem in celebrul Soho, cartierul londonez cu puburi, viata de noapte si multe fuste scurte. Nu voi putea intelege niciodata de ce fetele se imbraca cu sandale, tricouri si minijupuri la 2 grade Celsius. Fetelor, inteleg ca va place sa fiti in centrul atentiei, dar de aici la a pica in partea penibilului este o linie foarte subtire. Ca de obicei, barurile si restaurantele erau arhipline. Intr-un fel imi place genul asta de oameni - carora nu le pasa daca este marti joi sau sambata. Ei ies sa bea 3 sticle de vin, indiferent de ziua saptmanii. Cu greu am gasit o masa intr-un mic pub. Am optat pentru un vis rosu romanesc ( nu-mi mai aduc aminte ce hram purta ) insa atata timp cat este rosu si dulce, ma unge pe suflet si imi mangaie papilele gustative.
Ca tot ce este frumos pe lumea asta, cele 8 ore petrecute impreuna s-au scurs mult prea repede. Drumul cu trenul catre hotel mi s-a parut mai lung ca niciodata. Ma simteam atat de obosita si ma chinuiam cu greu sa nu adorm. Niciodata nu dorm atunci cand ajung intr-o destinatie - indiferent daca am dormit sau nu in noaptea de dinainte. Mi se pare pierdere de timp si de sanse de a crea amintiri pentru tot restul vietii. Dupa cum spune mereu dragul meu prieten, Robert Turcescu - " o sa avem destul timp sa dormim cand o sa fim la 2 metri sub pamant".
Pana data viitoare, sper sa avem cu totii un cer cat mai senin !
