Varsovia

  

 De aproape o luna de zile sunt in rezerva. Aceasta "minune" de luna exista in viata unui cabin crew cam o data la 6 luni. Si poate fi o luna minunata sau o luna groaznica. Ce se intampla in luna de rezerva? Nici noi nu stim. Practic, suntem la dispozitia companiei - nu avem program, nu avem zile libere, nu avem mai nimic. Doar sarcina de a verifica rosterul dupa ora 6 seara sa vedem ce ne rezerva ziua de maine.

   Bineinteles ca nimanui nu-i place sa nu poata planifica nimic timp de o luna si sa nu aiba habar daca maine se va trezi in Africa sau va face un turn-around de India. Mai ales cand  prietenii se gandesc sa plece la Petra, in Iordania in cele cateva zile libere! 

Acum 2 zile am fost trimisa la Varsovia, oras pe care de abia asteptam sa-l descopar. In cei aproape 2 ani si jumatate nu am avut ocazia sa poposesc pe meleagurile poloneze asa ca n-a mai contat telefonul primit de la crew control la ora 3 dimineata sa ma anunte ca in 2 ore plec la Varsovia. De o luna lucrez in Business Class si este un RAI. In sfarsit am pasageri civilizati, care stiu sa spuna multumesc, ba chiar sa-ti ofere si un zambet. 

Desi zborul a fost foarte busy, am ajuns in insorita capitala entuziasmata si plina de energie. Am fost cazati la Sheraton, hotel aflat la doar 20 de minute de centrul orasului. Blugii i-am tras pe mine intr-o secunda, ochelarii de soare si camera au intrat in geanta cat ai zice "peste" iar pe bunadispozitie nu a trebuit sa o caut pentru ca ma insoteste intotdeauna. Prima impresie a fost ca orasul seamana foarte mult cu Sibiul - acelasi stil de case, aceleasi terase fumoase pe marginea strazii, ba chiar si oamenii mi s-a parut ca seamana cu romanii. Cladiri comuniste si vechi, ingrijite intr-adevar, parcuri, natura, primavara...m-au facut sa ma simt ca acasa. Era o zi de sambata, astfel incat strazile principale erau batute la pas de mii de oameni. 

 Palatul regal dateaza de prin anii 1400 si a fost locuinta monarhilor polonezi timp de sute de ani. Piata castelului era plina de copii fericiti, baloane multicolore si parinti iubitori. Ziua de 1 iunie era celebrata in adevaratul sens al cuvantului. Desi anii au trecut pe nesimtite, simt ca inca imi traiesc copilaria. Drept pentru care mi-am cumparat o ditamai inghetata la dozator. Nu stiu cati dintre voi aveau bucuria de a linge pe vremuri inghetata la dozator in cornet. Doamne cat de buna era!

Vechiul oras, distrus in intregime pe vremea nazistilor a fost insa reconstruit si te poarta inapoi in timp pe vremea burgheziei poloneze. Palatele in stil baroc, numeroasele biserici ascunse pe aleile inguste si pietruite te duc cu gandul la epoca rochiilor bufante, a cavalerilor cu joben si a calestilor trase de armasari de rasa pura. 

Micile magazinase cu suvenire erau impanzite de magneti, carti postale si globuri de cristal reprezentand orasul. Trebuie sa spun ca nu am mai vazut nicaieri atatea locuri cu inghetata si gaufre. Mirosul era irezistibil, avand in vedere ca gaufra este unul dintre dulciurile mele preferate. 

Piateta vechiului oras era inconjurata de cladiri colorate datand din sec.17-18 si este un loc perfect pentru relaxare. Cele cateva restaurante traditionale isi atrageau clientii cu niste portii uriase de mancare si bere la 1 litru. Pentru ca era weekend, cu greu am gasit o masa libera pentru a lua pranzul. Imi este rusine sa recunosc faptul ca am mancat o ditamai farfuria cu coaste de porc, cartofi la cuptor si orez. Si pe langa asta nu m-am dat in laturi de la o halba de bere. Ma gandeam la prietena mea Raluca, o mancacioasa innascuta, cat de mult i-ar fi placut ei acel rai al mancarii. Masa s-a incheiat cu o visinata din partea casei, pe care am savurat-o din plin. 

Ne-am mai pierdut cateva ore pe strazile vechiului oras, uitandu-ne la batrani, la copii, la vanzatori, la cupluri de indragostiti, la prieteni.... uitandu-ne de fapt, la viata.

Pana data viitoare, sa aveti un cer senin!

Pentru poze, click aici